Sandi Thom - I wish I was a Punk Rocker

Oh I wish I was a punk rocker with flowers in my hair

In '77 and '69 revolution was in the air

I was born too late into a world that doesn't care

Oh I wish I was a punk rocker with flowers in my hair

When the head of state didn't play guitar

Not everybody drove a car

When music really mattered and when radio was king

When accountants didn't have control

And the media couldn't buy your soul

When computers were still scary and we didn't know everything

Oh I wish I was a punk rocker with flowers in my hair

In '77 and '69 revolution was in the air

I was born too late into a world that doesn't care

Oh I wish I was a punk rocker with flowers in my hair

When popstars still remained a myth

And ignorance could still be bliss

And when God Saved the Queen she turned a whiter shade of pale

My mum and dad were in their teens

And anarchy was still a dream

And the only way to stay in touch was a letter in the mail

Oh I wish I was a punk rocker with flowers in my hair

In '77 and '69 revolution was in the air

I was born too late into a world that doesn't care

Oh I wish I was a punk rocker with flowers in my hair

When record shops were still on top

And vinyl was all that they stocked

And the super info highway was still drifting out in space

Kids were wearing hand me downs

And playing games meant kick arounds

And footballers still had long hair and dirt across their face

Oh I wish I was a punk rocker with flowers in my hair

In '77 and '69 revolution was in the air

I was born too late into a world that doesn't care

Oh I wish I was a punk rocker with flowers in my hair

I was born too late into a world that doesn't care

Oh I wish I was a punk rocker with flowers in my hair

Carlos Baute Y Marta Sanchez

colgando en tus manos!

iubire ... de catifea

Şoapte-nvăluite

în mii de suspine,

mâinile flămânde

de atingeri fine,

ca de catifea.

*

Umbre aşternute

căutând în noapte,

buze împletite

printre fiori reci,

ca de nea.

*

Priviri însetate

mocnind în tăcere,

perechi de ochi galeşi

topinduse-n noaptea

ca de catifea.

Nori şi culoare

Nori fug în văzduh,

stelele ascund;

clăbuci călători

de vânturi purtaţi

spre tărâmuri noi.

*

Nori vin la apus,

cer plin de culoare

joc şi încântare,

desen roşiatic

pictat iar pe cer.

*

Nori la răsărit,

pornesc înspre soare

s-agaţe o rază,

s-arunce culoare

spre tărâmuri noi.

Aripi de fluture

Aripi de fluture,

zbor şi culoare,

soarele desfată

cu jocul delicat

şi frumuseţea lor!

*

Aripi de fluture,

zbor şi lumină,

florile-ncântă

cu o privire-nspre

petalele lor!

*

Aripi de fluture,

zbor şi gingăşie,

văzduhul mângâie

cu bătaie lină

departe de nor!

Pentru Ralu - care a părăsit această lume înainte de vreme ...

Tu știi, Ralu, de ce am ales această melodie!


Din păcate se produc o sumedenie de nedreptăți, și partea proastă este că unele sunt ireversibile. Din păcate câteva fracțiuni de secundă de inconștiență din partea unora înseamnă schimbarea definitivă a destinelor unor ființe, și cu atât mai grav, chiar trecerea în neființă a altora.

Astfel a plecat și Ralu. A plecat cu mult înainte de vreme, deși mai avea enorm de multe lucruri de făcut alături de noi, iar timpul este ireversibil, și prea crudă neputința noastră de a o readuce la viață.

Rămân doar amintiri, imagini care se derulează în minte și sentimente care acaparează sufletul, întrebări fără răspuns - de ce tocmai ea, de ce în acest mod, de ce atunci, de ce atâția oameni care nu știu să semene decât rău și ură în jur trăiesc nestingheriți, și o ființă dulce, bună, deșteaptă, cu un viitor frumos în față, cu idealuri și principii, a trebuit să plece fără ca noi să apucăm să-i spunem enorm de multe cuvinte și fără a putea face împreună ceea ce am visat.

Și am da zile, luni, ani din viața noastră, dacă am putea să o readucem printre noi; doar că nu are cine să le/îi adune și să i-i dăruiască. Și s-ar aduna mulți ani cu siguranță, ani care ne-ar face enorm de fericiți dacă ar readuce-o la viață fie și pentru o clipă! Cei care au cunoscut-o pe Ralu înțeleg absolut fiecare cuvânt așternut aici!

Ralu trăiește acum doar în fiecare dintre noi, cei care o iubim și o vrem înapoi; iar eu încă o aștept să vină din acea călătorie lungă pentru care nu a avut nici măcar un cuvânt de spus, să-i aud râsul, să-i văd zâmbetul și ochii dulci ... să mă bucur de ea!

Și sunt sigură că acea zi va veni! Dacă nu acum, cu siguranță într-o altă viață ...

Seară de vară

Praful s-aşază-ncet,

pe drum;

peste sat se lasă răcoare

se simte miros de salcâm,

şi-i iară seară.

*

Luna jucăuşă,

cu drag,

regina nopţii o alintă

raze-mpletite în mister

şi un somn dulce.

*

Şi-n miez de noapte, mă aşez,

pe prispă;

vântul mă îmbie

s-adorm afară; un somn lin,

sub clar de lună.

*

Şi parc-o clipă a trecut,

în vis

şi deja-i dimineaţă,

tălăngile răsună vesel

dinspre păşunea deasă.

Vis

Sub gene, în vis

tresar,

imagini ascunse

sub jar.

*

Tresar răscolite

de pleoape,

sub lumina rece,

de noapte.

*

Lumină în beznă

plăpândă,

alene dispărută

sub pânză.

*

Plăpânde imagini

ce fură,

din gânduri, lăsate,

în urmă.

Furtuna

Picuri de ploaie
chip în oglindă,
surâs şi privire
de sticlă.
*
Ochi de aramă
ceru-ntretaie
cu fire ascuţite
de flamă.
*
Văzduhul cuprins
de mâini chinuite
falange fragile
de sticlă.

şi ies ...

Vise se împletesc

printre raze de soare;

Curcubeu de culoare,

ţes.

*

Gânduri se încălzesc

sub visele-mpletite;

Din fire argintate,

ies.

*

Vise şi gânduri line,

cu fire de argint

se ţes

şi ies ...

În zare

Apă curge agale

pe poteci de munte,

soarele răsare

pământul s-alinte

c-un zâmbet şi-o rază,

în zare.

*

Şi pe la amiază

în cale apare

un căprior firav

zburdând înspre vale

la râu.

*

Iar râul potecii

cu râul din vale

s-adună deodată

şi-n capăt răsare

mare de cristale

*

În zare.

Uka ... puca

Ea este Uka puca, bita mea frumoasă. Acum că Flufiţă flufăniţă s-a facut băiat de curte, căci e un mare bezmetic şi un adevărat pericol pentru sexul feminin şi nu numai (şi căţei şi oameni! la el nu contează, rupe tot!), trebuia să apară o fetiţă dulcică, să ne bucure cu gingăşia şi trăsnăile ei! Şi aşa a apărut Uka!

Un ghem zglobiu cu ochi negri şi dulci!

... totuşi, nu în prezent

Am obosit să mă tot caut! Uneori am sezaţia că am rămas suspendată undeva, la graniţa dintre trecut şi viitor, şi, totuşi, nu în prezent. Nu mai pot fi ceea ce am fost, dar vreau să cred că pot răscoli după anumite "bucăţele" îngropate de vremuri, reprimate de atâţia ani, care încă licăresc şi cer cu disperare readucerea la viaţă!

... ... ... ... ... ... ... ...

Nu aş vrea să ţin universul în palme, ci aş vrea sa-mi găsesc locul în univers, să fiu parte din el, acolo unde doar eu aş putea fi, şi nimeni altcineva!

Aşa aş vrea
să îmi cuprind făptura,
s-o iau şi s-o arunc ...
pe undeva,
şi să revină când va şti ce e cu ea!

Copilăria mea ... de vis

Aşa este! Am avut o copilărie de vis, aşa cum puţini din copiii din ziua de astăzi pot avea. O copilărie ruptă din poveştile lui Creangă, o copilărie la care nu aş schimba absolut nimic, pe care aş retrăi-o de o infinitate de ori şi nu aş da-o pe computere şi jocuri pe net, ieşiri din ţară cu părinţii şi cutreierat tările lumii, etc.

Visez şi cu ochii deschişi la zilele petrecute la ţară la bunici, căci acele zile au dat tot farmecul copilăriei mele. La ţară însemnând un sătuc în apropiere de Huşi, unde atunci cand era vreme rea nu se putea ajunge decat pe jos, de la şosea până în sat, pe un drum de 3 kilometri, unde vara salcâmii se uneau şi abia lăsau să se vadă cerul, iar soarele avea mari bătăi de cap în a ajunge să încălzească praful de pe drum.

Adoram să cutreier desculţă uliţele satului, şi să caut cu picioruşele nisip mai răcoros, să cobor în râpă la râu şi să fac dig împreună cu copiii, ca apoi să construim barcuţe de toate felurile, care nu puteau fi "accesorizate" decât cu pene de gâscă sau curcan, căci aşa era trend-ul la iahturi pe atunci. Şi fugăream bietele păsări ca să le smulgem penele; doar nu v-aţi imaginat că le luam de pe jos! A, nuuu, cele găsite pe jos nu se ridicau la pretenţiile noastre iar concurenţa era mare, nu glumă! Trebuia calitate, ce să mai!

Am avut nişte bunici adorabili, dragii de ei. Bunica ne iubea atât de mult încât nu ne putea refuza nimic mie şi surorii mele. Îmi amintesc că ne dădea făină, ouă, tăvi ca să facem plăcinte, ne făcea până şi foc la plită, afară, şi noi băgam plăcintele la copt. Şi aveam o reţetă deosebită, pe care sunt convinsă că marii bucătari şi patiseri ai lumii ar fi da orice să o obţină! Dar nuuu, noi nu o dăm pentru nimic în lume!

Am fost şi cu vacile, la păscut. Dar ele păşteau, nu eu (hi, hi). Pe atunci se făcea cu rândul în sat, căci nu erau oameni plătiţi pentru asta. Iar la prânz ne opream la umbra unui copac, bunica tăia mămăliga cu aţă şi mâncam "de amiază".

Adoram să iau funie din grajd şi să alerg în grădină la nuc, sau la măr, şi să-mi fac leagăn; ooo, aveam tehnologie nu glumă.

Era atât de frumos!

Aaa, mi-am mai amintit ceva! Şi anume, ziua în care am spălat răţuştele; şi erau vii, foarte vii! Eu aveam o logică, în sinea mea. Bunica îmi spunea mereu să nu mă murdaresc, că nu e frumos sa te vadă lumea neagră din cap pana-n picioare. Iar răţuştele nu apucaseră să înveţe asta de la bunica. Ca atare, le-am prins într-o zi murdare şi am gândit: trebuie să le arăt ce e aia să ai ţinută dom'le. Şi dă-i şi spală-le Ino, că nici nu ai altă treabă de făcut! Şi nu le-am curăţat oricum, ci cu periuţa, ca să luceasca puful, că pene abia dacă aveau mititelele. Offf, multă minte îmi mai trebuia, dar la 4-5 ani, ce să ceri! Şi le-am curăţat aşa de bine că străluceau şi leşinau, iar străluceau şi iar leşinau. Dar eu încă mai cred că de la soare li se trăgea leşinul, daaaa, că era căldură mare în ziua aia. Concluzia e că doar o răţuşcă a supravieţuit. Ştiu, tragic! Dar eu n-am vrut, mă jur! Am avut numai intenţii bune! Şi draga de bunicuţa, cât a căutat ea răţustele seara, când s-a întors din grădină! Că eu, fată deşteaptă, când am văzut că pe front lucrurile se prezintă prost, am luat ostaşii leşinaţi şi i-am pus la adăpost, sub lighean. Iar când bunica a descoperit grozăvia, numai o răţuşcă a mai scos un măcăit slab; era singura care supravieţuise războiului.

acum scuze; continuarea în altă zi; trebuie să mai şi muncească cineva ... ?!

Concert ... cât mi-e de dor

Am înnebunit! Mi-e atât de dor de un concert! Un dor nebun!

A, nuuu, nu de orice concert! Ci de un concert pe stadion! Nimic nu se compară cu reprezentaţiile unor artişti, în special stăini (şi cei care au fost la concert - în adevăratul sens al cuvântului - ştiu de ce spun asta), pe un stadion imens, într-o seară răcoroasă de vară.

Aproape că mă vad în mulţime şi simt emoţia şi nerăbdarea!

Şi pot spune că am înnebunit şi mai tare pentru că eu vreau concert Phil Collins! Extraordinar concertul din Paris, First Final Farewell Tour 2005. Şi nu mai ţipaţi atât! Ştiu că a fost şi la Bucureşti, şi că am avut ocazia, dar din păcate atunci mi-a fost imposibil să ajung. Dar dacă ţine un nou concert, şi împrumut în bancă fac şi tot merg!

Săracul Phil dă cam o dată la două zile concerte în dormitorul meu, de cred că am înnebunit o naţiune deja, şi mai are în istoric vreo două pe care le-am urmărit acum ceva timp pe antena 2, dar tot nu m-am saturat, pentru ca vreau LIVE, vreau să simt vibraţia fiecărui sunet, să simt toată nebunia aceea care nu poate fi trăită decât acolo, pe stadion; să ţip, să sar, să cânt şi să nu mai am glas când părăsesc stadionul! Să aud saxofonul live - True Collors şi saxofonul live - incredibil de frumos!

Încă un concert dragul meu Phil Collins, încă unul şi apoi promit că te las în pace!

Se poate şi LIVE!

Peter Cincotti & David Gueta

La teatru!

La teatru - Odeon! Piesa - Gaiţele de Alexandru Chiriţescu! Concluzie - Jos pălăria!

Avem actori extraordinari, şi tot ce putem face pentru ei este să le urmărim reprezentaţiile, pentru că, sincer, avem ce!

Îmi tot răsună în minte cuvintele unor "personaje" care îndrăznesc să acuze MARII ACTORI că se înjosesc jucând în telenovelele româneşti! Iar sfatul meu este ca, în loc să îi acuze, să facă bine să cumpere bilete la teatru şi să umple sălile! Aceşti oameni ridică totul (atunci când sunt pe scenă) la rangul de artă; tot ce trece prin fiinţa lor capătă o valoare extraordinară; iar rolul nostru este acela de a aprecia, de a ne hrăni cu această artă.
Şi eu, sincer, m-am hrănit cu tot ceea ce mi-au oferit aceşti actori minunaţi, şi pentru acest lucru le mulţumesc şi mă-nclin în faţa lor! BRAVO!