
Avem actori extraordinari, şi tot ce putem face pentru ei este să le urmărim reprezentaţiile, pentru că, sincer, avem ce!
Îmi tot răsună în minte cuvintele unor "personaje" care îndrăznesc să acuze MARII ACTORI că se înjosesc jucând în telenovelele româneşti! Iar sfatul meu este ca, în loc să îi acuze, să facă bine să cumpere bilete la teatru şi să umple sălile! Aceşti oameni ridică totul (atunci când sunt pe scenă) la rangul de artă; tot ce trece prin fiinţa lor capătă o valoare extraordinară; iar rolul nostru este acela de a aprecia, de a ne hrăni cu această artă.
Şi eu, sincer, m-am hrănit cu tot ceea ce mi-au oferit aceşti actori minunaţi, şi pentru acest lucru le mulţumesc şi mă-nclin în faţa lor! BRAVO!
"Actorul a ieşit în stradă,
RăspundețiȘtergereSă-şi cumpere ceva salam,
Era în haine de paradă,
Ca Voievod peste un neam.
Printre maşini, printre tramvaie
Actorul se grăbea firesc
Urma să vină-un nor de ploaie
Perucile se dezlipesc.
Şi când s-a aşezat la coadă
Cu paloş, mantie şi scut
Deodată oamenii din stradă
Ca Voievod l-au cunoscut.
S-au dat deoparte cu sfială
Mulţimea toată murmura
Văzându-i hainele de gală
Să ne trăieşti Măria-Ta!
Republicani, mă rog, cu toţii
Descoperiseră alt mod
De-a da cuvânt la noi emoţii
Şi se-nchinau la Voievod.
Dar ploaia a venit deodată
Şi ei văzând cu ochii lor
Întreaga-i faţă demachiată
I-au aruncat un fel de plată:
Lăsaţi-l dracu', e-un actor.
O, biet actor
O, biet artist
Rolurile mor
Viaţa e un teatru trist."
(Adrian Paunescu)- nu-mi place ca politician, dar ca poet este genial!
Adevărat! Nici eu nu îl apreciez pe Adrian Păunescu - politician, dar îmi face o mare plăcere să citesc astfel de poezii! De reţinut! Iar mesajul poeziei este într-un mare fel!
RăspundețiȘtergere